Lacrima din spatele surasului-roman (in curs de aparitie)

Trezindu-se intr-o dimineata mai devreme, dupa inca o noapte de chin launtric si nesomn, Raul deschise greoi ochii si privi ( pentru a cata oara?) tavanul de un crem deschis care acum ii parea a fi o bariera pentru visele si dorintele sale. Era luni dimineata, o dimineata insorita si promitatoare. Insa starea naturii nu mai gasea ecou in inima lui. Trebuia sa se grabeasca pentru a nu intarzia la prima ora de antrenament.Timpul petrecut cu studentii sai, antrenamentele in aer liber, glumele si conversatiile spumoase de dupa, in jurul meselor pline de racoritoare, era singura parte a zilei care il facea sa se simta viu pe dinauntru. Se apropia de 45 de ani si compania exuberanta a studentilor ii facea bine. Se simtea din nou tanar, printre ei. Dadea unda verde tuturor glumelor si capriciilor lor doar pentru a ramane antrenorul lor favorit. Profesorul dinaintea lui fusese foarte sever si tinerii nu-l placusera foarte mult.Dar cu Raul, lucrurile stateau cu totul altfel. Mereu cu zambetul pe buze, vesnic in alerta, gata de orice compromis pentru a-si pastra soclul in inimile lor, Raul impartea imbratisari tuturor, devenind cu timpul, prea permisiv, prea intim in relatia cu cei pentru care trebuia sa fie un model de viata.In acea dimineata de luni, gandindu-se cu o bicurie nefireasca la momentele ce avea sa le petreaca impreuna cu ei, Raul deja vizualiza jocul, emotia intrecerii, adrenalina, glumele din pauza, incordarea trupurilor tinere, transpirate, ce straluceau, bronzate in bataia soarelui, fete si baieti din primul an de facultate. Simti crescand in inima lui acea unica dorinta care-i mai dadea un impuls pentru a incepe o noua zi -dorinta de a fi printre ei, cu ei!Dorinta de a fi din nou tanar sau macar iluzia de a fi pentru cateva ore mai tanar cu douazeci de ani.Avea nevoie disperata, ca de aer, sa fie printre ei, sa-i ating in treacat, pe umar, sa le raspunda la glume, sa discute la vestiar cate si mai cate, in mijlocul unei dezordini de nedescris, printre tricouri ude si prosoape aruncate la nimereala. Acolo se simtea in apele lui, aceea devenise lumea lui, de cativa ani. Pe nestiute, dorinta aceasta pusese stapanire pe mintea lui, mai intai, apoi usor-usor, pe inima lui. Iar acum, trupul lui, hartuit de tentaculele varstei de mijloc, simtea ca are nevoie de ceva nou, de o eliberare. De aceea, se grabi sa-si puna costumul de sport pentru a fi mai repede acolo…ca si cum terenul de basket si timpul petrecut acolo erau doza de care avea nevoie pentru a supravietui inca o zi…

Annunci

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...